Jurnalista Erin Vivid Riley, specializată în călătorii, a petrecut trei zile pe Via Transilvanica și a ales să lase deoparte atracțiile legate de legendele despre Dracula. În reportajul publicat în New York Times, intitulat „Transilvania, unde pajiștile unduiesc, iar legendele despre Dracula pălesc”, ea spune că a descoperit în schimb sate medievale, păduri străvechi și o istorie bogată. Înainte de călătorie, Transilvania îi părea mai degrabă un simbol universal decât un loc real.
Potrivit reportajului, imaginarul despre regiune a fost modelat de romanul „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker, publicat în 1897, care a transformat Transilvania în cadrul prin excelență al genului horror gotic. Destinația a revenit recent în atenția Hollywood-ului, fiind sursă de inspirație pentru filmul „Nosferatu” (2024) al lui Robert Eggers și decor pentru unele secvențe din serialul „Wednesday”, difuzat pe Netflix.
Jurnalista a descris în primul rând un traseu care a urmărit influențele multiple ale regiunii. În Cluj-Napoca, un oraș cu aer modern, a remarcat spiritul contracultural și faptul că orașul și-a asumat trecutul comunist, nu tocmai îndepărtat. Apoi a ajuns la Sighișoara, pe care a numit-o „o adevărată capsulă a timpului”, și a observat o cultură modelată de huni, sași, otomani, habsburgi și maghiari, precum și de procesul de redescoperire și refacere de după perioada comunistă.
Pentru drumeție, jurnalista a ales un segment de aproximativ 48 de kilometri din zona de mijloc a traseului, ușor accesibil fără mașină. A pornit din Sighișoara, a dormit într-o noapte în satul Criț și a avut ca destinație finală satul Biertan, dominat de o biserică fortificată. Pe drumul forestier noroios a văzut urme de urs. Ea amintește că în România trăiesc între 10.000 și 13.000 de urși bruni, cea mai mare populație din Europa, cu excepția Rusiei.
În Criț, sat cu aproximativ 500 de locuitori, a remarcat castelul familiei Bethlen, una dintre cele mai influente familii din regiune, folosit din secolul al XIV-lea până la naționalizarea edificiului, în 1949. A doua zi a parcurs aproximativ 24 de kilometri până la Biertan, pe care l-a descris drept „un alt sat desprins parcă din basme”. Biserica fortificată, care timp de secole a fost reședința episcopului luteran săsesc, i s-a părut mai puțin impresionantă în interior decât descoperirea unei „închisori matrimoniale” amenajate lângă zidurile bisericii. Expoziția ilustrează o veche tradiție luterană a sașilor: cuplurile care se gândeau la divorț erau închise împreună, pentru a-și rezolva neînțelegerile și a se împăca.
În itinerariul său a inclus și Brașovul, un oraș mai orientat spre turiști, unde există magazine cu produse tematice „Dracula” și operatori care promovează vizitele la Castelul Bran, asociat celebrului vampir. Urmând sfatul ghidului din Sighișoara, jurnalista a ales însă Sinaia și Castelul Peleș, despre care scrie că este „un loc mult mai fermecător”. Exteriorul neorenascentist ascunde, potrivit descrierii sale, un interior cu aproximativ 160 de încăperi, cu atriumul central din 40 de tipuri de lemn, candelabre din sticlă de Murano, un șemineu din marmură italiană Paonazzo și o colecție de 1.600 de piese de armament.
„Totul depășea orice ar fi putut plăsmui imaginația mea”, scrie Erin Vivid Riley. Pentru ea, castelul era mai degrabă ceva mai presus de ficțiune, ca mare parte din Transilvania.
2