Accesul rapid la bani prin credite nebancare vine la pachet cu un compromis important: costuri semnificativ mai mari decât în cazul finanțărilor bancare. Deși cererea poate fi completată online în câteva minute, fără adeverințe fizice și fără deplasarea la o sucursală, solicitantul nu este scutit de verificarea veniturilor, a gradului de îndatorare sau a istoricului de creditare. Tocmai aici apare una dintre cele mai frecvente confuzii: posibilitatea de a primi o decizie rapidă este uneori interpretată drept posibilitatea de a primi bani fără o analiză financiară reală.
Modelul de creditare dezvoltat de numeroase IFN-uri este construit în jurul vitezei și al digitalizării. Solicitantul își poate crea un cont online, furnizează datele de identificare, își exprimă acordurile necesare pentru efectuarea verificărilor și poate primi o decizie într-un interval relativ scurt. Pentru o persoană care are nevoie de câteva sute sau câteva mii de lei pentru o cheltuială neprevăzută, diferența dintre o procedură de câteva zile și una finalizată în aceeași zi este importantă. Acesta este unul dintre motivele pentru care finanțarea nebancară rămâne atractivă inclusiv pentru persoane care ar putea accesa și produse bancare.
Cerințele privind documentele au fost reduse considerabil prin digitalizare. O procedură descrisă drept „fără adeverință de venit” nu înseamnă neapărat că venitul nu este verificat, ci că solicitantului nu i se mai cere o adeverință tipărită, semnată și ștampilată de angajator. Informația necesară poate fi obținută electronic sau demonstrată prin alte documente. Diferența este esențială pentru înțelegerea modului în care funcționează creditarea online în prezent: mai puține documente solicitate direct consumatorului nu înseamnă mai puține verificări asupra capacității sale de rambursare.
Legislația privind creditarea consumatorilor stabilește obligația creditorului de a evalua bonitatea înainte de încheierea contractului. Evaluarea trebuie să se bazeze pe un volum suficient de informații referitoare la situația financiară a solicitantului, obținute atât de la acesta, cât și, după caz, prin consultarea unor baze de date relevante. Din acest motiv, formulările întâlnite în mediul online, precum „credit rapid fără verificare la ANAF și Biroul de Credit”, nu ar trebui interpretate în sens literal, ca și cum un împrumut ar putea fi acordat automat unei persoane fără ca instituția finanțatoare să analizeze dacă aceasta dispune de resursele necesare rambursării.
Diferența reală constă mai degrabă în modul în care este efectuată verificarea și în criteriile de risc pe care fiecare creditor este dispus să le accepte. Un IFN poate avea criterii de eligibilitate diferite de cele ale unei bănci, poate accepta categorii mai variate de venituri și poate analiza solicitări din partea unor persoane care au avut probleme de rambursare în trecut. Niciuna dintre aceste situații nu elimină însă necesitatea evaluării bonității. În final, creditorul trebuie să stabilească dacă solicitantul are o capacitate rezonabilă de a rambursa suma împrumutată și costurile asociate acesteia.
În procesele moderne de creditare, o parte importantă a analizei poate fi automatizată, iar verificarea veniturilor prin intermediul informațiilor disponibile la ANAF este una dintre modalitățile utilizate de instituțiile financiare. Cu acordul solicitantului și în condițiile procedurilor aplicabile, creditorul poate obține electronic informații privind anumite venituri declarate, ceea ce elimină în multe cazuri necesitatea prezentării unei adeverințe clasice de salariu. Sistemul nu acoperă însă în mod identic orice posibilă sursă de venit.
Există situații în care informațiile necesare evaluării nu pot fi obținute în forma dorită prin verificarea automată. Acest lucru poate apărea, de exemplu, pentru anumite venituri din instituțiile sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională sau pentru alte categorii de venit care necesită o modalitate diferită de documentare. Într-un asemenea caz, imposibilitatea verificării automate nu înseamnă automat respingerea cererii. Solicitantului îi pot fi cerute documente alternative prin care să demonstreze caracterul recurent și nivelul veniturilor, precum un fluturaș de salariu, un extras de cont bancar, un talon de pensie sau alte înscrisuri considerate relevante de creditor.
Așadar, sintagma „fără ANAF” poate descrie, în anumite contexte, un proces în care venitul este verificat prin altă metodă. Nu ar trebui însă confundată cu acordarea unui împrumut unei persoane despre care creditorul nu deține suficiente informații pentru a-i evalua capacitatea de rambursare. O altă confuzie apare în legătură cu istoricul de creditare. Biroul de Credit administrează un sistem în care participanții pot consulta informații referitoare la solicitarea, acordarea și derularea creditelor, informațiile fiind folosite inclusiv pentru evaluarea bonității și a riscului de credit. Un raport de credit poate oferi creditorului o imagine asupra modului în care o persoană și-a gestionat obligațiile financiare anterioare.