Premierul spaniol Pedro Sánchez a anunțat luni convocarea de alegeri anticipate pentru 29 noiembrie 2026, după ce guvernul său minoritar a suferit săptămâna trecută o înfrângere importantă în Parlament pe tema crizei locuințelor. Este a treia oară când Sánchez dizolvă Parlamentul de când a preluat puterea în iunie 2018.
Decizia a venit după ce, vineri, legislativul a respins două decrete adoptate de Executiv pentru combaterea crizei locuințelor. Primul viza protejarea persoanelor vulnerabile împotriva evacuărilor, iar al doilea prevedea, printre altele, reînnoirea automată a unor contracte de închiriere. Măsurile au fost respinse cu voturile Partidului Popular (PP), Vox și Junts, în timp ce alte formațiuni s-au opus doar unuia dintre cele două acte normative. Eșecul a scos din nou în evidență dificultatea guvernului condus de Sánchez de a obține majorități parlamentare pentru proiectele sale.
„Trebuie să reînnoim sprijinul oamenilor”, a declarat Sánchez, explicând că își dorește o majoritate progresistă mai largă, care să permită depășirea blocajelor politice și continuarea reformelor. Premierul a recunoscut că guvernul său a făcut greșeli și că o parte dintre alegătorii care l-au susținut sunt acum nemulțumiți, dar a mizat pe mobilizarea electoratului de stânga.
Criza locuințelor a devenit una dintre principalele teme de nemulțumire în Spania, iar în ultimele săptămâni au avut loc proteste în mai multe orașe, pe fondul creșterii prețurilor locuințelor și chiriilor. La Madrid, zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la un protest față de costurile tot mai mari ale locuințelor. Guvernul Sánchez a încercat să transforme această problemă într-un punct central al agendei sale, însă respingerea decretelor în Parlament a reprezentat o lovitură pentru Executiv.
Premierul socialist intră în campanie după o perioadă marcată de scandaluri și controverse politice, dar și de dificultăți în menținerea sprijinului parlamentar. Partidul Socialist Spaniol (PSOE) este în urma Partidului Popular în sondajele citate de Reuters, iar o eventuală victorie a dreptei ar putea duce la formarea unui guvern PP susținut de Vox.
Potrivit calendarului electoral prevăzut de legislația spaniolă, dacă decretul de convocare este publicat marți, 6 octombrie, alegerile vor avea loc 54 de zile mai târziu, pe 29 noiembrie. Campania electorală este programată între 13 și 27 noiembrie, iar 28 noiembrie va fi ziua de reflecție.
Sánchez este premierul Spaniei din iunie 2018 și a mai convocat alegeri anticipate de două ori până acum. La doar câteva luni după preluarea puterii, Parlamentul i-a respins proiectul de buget, astfel că a anunțat dizolvarea Legislativului pe 15 februarie, iar alegerile anticipate au avut loc pe 28 aprilie. PSOE a câștigat, dar fără majoritate. Cum negocierile pentru formarea guvernului au eșuat, Spania a ajuns din nou la urne în noiembrie 2019. Atunci au fost alegeri repetate, declanșate automat după ce niciun candidat nu a reușit să obțină învestitura în termenul constituțional de două luni. La alegerile repetate, PSOE a câștigat din nou cele mai multe mandate, însă fără majoritate parlamentară, formând un guvern minoritar.
În 2023, după alegerile regionale și locale din 28 mai, în care socialiștii au pierdut teren important, Sánchez a dizolvat iar Parlamentul și a convocat alegeri anticipate pentru 23 iulie. Partidul Popular a obținut cele mai multe mandate, însă nu a reușit să formeze guvernul. Pedro Sánchez, al cărui PSOE s-a clasat pe locul al doilea, a reușit ulterior să obțină sprijinul parlamentar necesar și a fost învestit pentru un nou mandat.
Alegerile din 29 noiembrie vor fi al treilea scrutin anticipat convocat de Sánchez și vor decide dacă acesta mai poate obține o majoritate progresistă sau dacă Spania va intra într-o nouă perioadă de negocieri dificile pentru formarea guvernului.
2