Construcția noului stadion „Mircea Lucescu” din complexul sportiv CS Dinamo București a fost blocată ani la rând de o serie de nereguli administrative grave, scoase la iveală de un raport recent al Curții de Conturi. Documentul, publicat săptămâna aceasta, arată că pe terenul clubului au fost ridicate construcții care nu existau în niciun act oficial, inclusiv extinderi ale tribunei oficiale și o clădire cu trei etaje, ceea ce a dus la înghețarea proiectului și la deschiderea unui dosar penal la DNA.
Compania Națională de Investiții (CNI), aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, anunța la începutul acestui an demararea lucrărilor la noua arenă, estimată la aproape 120 de milioane de euro. Potrivit planurilor, stadionul ar trebui să fie gata abia la începutul anului 2029. Discuțiile despre acest proiect au început însă cu mai bine de un deceniu în urmă, dar au fost amânate constant din cauza haosului administrativ de la clubul din Ștefan cel Mare, care funcționează sub autoritatea Ministerului de Interne.
Raportul de follow-up al Curții de Conturi a vizat modul în care CS Dinamo a implementat recomandările făcute de instituție în anul 2020. Atunci, Curtea dăduse clubului un termen de doar nouă luni pentru a-și rezolva problemele legate de patrimoniu, însă acestea au rămas nerezolvate până în 2025. Inspecțiile efectuate de Curte și de Corpul de Control al Ministerului de Interne au scos la iveală o gestiune deficitară a investițiilor imobiliare, cu construcții care nu figurau în evidența de cadastru a MAI și nici în contabilitatea unității.
Cea mai spectaculoasă descoperire a autorităților a vizat extinderile tribunei oficiale, cunoscute drept lojele VIP. Acestea fuseseră construite de administratorii privați ai secției de fotbal sau de club, dar nu apăreau în niciun document oficial. Din punct de vedere legal, erau construcții „fantomă”, iar clubul nu a putut preciza cine le-a ridicat, cu ce autorizație sau cine a plătit pentru ele. „Extinderile la tribuna oficială nu se regăsesc în evidența de cadastru a MAI și nici în evidența contabilă a unității, sunt situate pe terenul aflat în domeniul statului și administrarea MAI, nu se regăsesc în procesele verbale de inventariere și sunt funcționale”, se arată în documentul citat.
O altă neregulă similară a fost găsită în cazul unei clădiri cu trei etaje, ridicată chiar în zona principală de acces pe stadion. Imobilul se afla pe terenul public al statului, era administrat de clubul finanțat de MAI, dar nu exista nici în cadastrul ministerului și nici în evidența contabilă a clubului. Este vorba despre o investiție abandonată, neterminată și nefolosită, care a contribuit la blocarea terenului ani de zile.
Problemele au fost agravate de proiectele de modernizare demarate de club, precum cel pentru stadionul central și cel pentru Stadionul Victoria. Controalele au descoperit nereguli pe tot lanțul: de la modul în care fusese făcută licitația, până la executarea lucrărilor și lipsa documentelor de calitate. Din această cauză, statul a oprit finanțările, iar șantierele au fost înghețate. În acte însă, ele au rămas „în derulare”, ceea ce a blocat terenurile ani la rând. Deblocarea construcției noului stadion a început abia în 2023, când CS Dinamo a fost nevoită să facă o „curățenie juridică” masivă, impusă de Curtea de Conturi, pentru a putea preda terenul CNI. Neregulile au dus și la deschiderea unui dosar penal la DNA, care a rămas în atenția anchetatorilor pe tot parcursul acestor ani.