Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, după ședința Consiliului Politic Național desfășurată la Sinaia, că formațiunea pe care o conduce nu se află în situația de a prezenta președintelui Nicușor Dan o majoritate parlamentară de 233 de voturi, condiție cerută de Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier. Liderul social-democrat a precizat că PSD poate răspunde direct doar pentru cele 127 de voturi pe care le deține, fiind cel mai mare grup parlamentar, și că îi va transmite șefului statului decizia politică adoptată astăzi: dorința partidului de a forma și conduce guvernul.

„Nu sunt în situația de a prezenta președintelui 233 de voturi. PSD poate să răspundă în mod direct de cele 127 de voturi pe care le are, fiind cel mai mare grup, totuși, din Parlamentul României”, a declarat Grindeanu în conferința de presă susținută după întâlnirea conducerii partidului. El a adăugat că, în momentul desemnării, este problema premierului, „fie că se cheamă Sorin Grindeanu, fie că se cheamă oricum altcumva”, să își strângă majoritatea necesară votării în Parlament. Liderul PSD a mai spus că au fost votate două variante pe rezoluția prezentată de secretarul general Claudiu Manda: un guvern minoritar exclusiv PSD sau un guvern în jurul PSD, cu miniștri de altă culoare politică.

Declarația liderului PSD vine în contextul în care reprezentanți ai Palatului Cotroceni au anunțat că, începând cu luna septembrie, prioritatea președintelui Nicușor Dan va fi formarea unui nou guvern. Situația politică s-a complicat după eșecul înregistrat de președinte în Parlament, când l-a desemnat pe Adrian Veștea, iar UDMR a balansat spre PSD, președintele formațiunii, Kelemen Hunor, anunțând că va vota orice formulă, fie guvern PSD, fie tehnocrat. La acest nucleu s-au adăugat parlamentari extremiști desprinși din POT și SOS, coagulați sub coordonarea lui Victor Ponta, dar și un grup din PNL, pe axa Gorghiu-Predoiu, plus grupul minorităților.

Un calcul preliminar arată că, fără voturile AUR, PNL și USR, președintele s-ar putea baza pe PSD – 127 de voturi, UDMR – 32, grupul din PNL – 13, Minorități – 17 și gruparea Ponta – 11, totalizând aproximativ 200 de voturi. La acestea s-ar putea adăuga 10-15 voturi de la neafiliați, dar rămâne un deficit de aproximativ 20 de voturi pentru o majoritate solidă. Numele premierului nu a fost încă decis, președintele continuând să facă evaluări, iar variantele vehiculate includ nume precum Alexandru Nazare, Eugen Tomac sau Sorin Grindeanu.

În cadrul aceleiași întâlniri, PSD a dat publicității un manifest prin care își arată atașamentul față de valorile europene, propunând tuturor partidelor democratice asumarea unui principiu: nicio dispută politică internă nu trebuie externalizată la nivel european într-o manieră care poate prejudicia interesele economice, financiare sau strategice ale României. Documentul este văzut ca un răspuns la scandalul stârnit de votarea „amendamentului Fritz” în Parlament, care a avut ecou la Bruxelles. Social-democrații își doresc formarea unui nou guvern până la 15 septembrie și propun un acord cu zece priorități naționale, fără atacuri la adresa instituțiilor europene.

Autor

Justiție

Ioana Dumitrescu — justiție, Prisma Zilei.