Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după întâlnirea cu premierul desemnat Luca Niculescu, că social-democrații nu urmăresc obținerea de funcții în viitorul Executiv, ci își doresc o majoritate asumată și un program de guvernare care să includă prioritățile partidului. El a precizat că discuțiile au avut două componente: programul viitorului Cabinet și construcția politică pe care se va baza acesta.
Grindeanu a spus că premierul desemnat i-a dat asigurări că idei esențiale din programul PSD se vor regăsi în programul de guvernare. «Domnul Niculescu, domnul prim-ministru desemnat, ne-a dat asigurări că idei esențiale din programul PSD se vor oglindi în programul său de guvernare. Așteptăm coagularea acestui program de guvernare, să vedem, până la urmă, soluțiile pentru oameni și soluțiile pentru economie», a afirmat liderul social-democrat. El a adăugat că PSD a transmis disponibilitatea ca unii dintre colegii care au lucrat la programul de guvernare să fie parte activă în zilele următoare, într-un dialog continuu, până la definitivarea documentului.
A doua componentă a negocierilor vizează formarea majorității care ar urma să susțină noul Executiv. Grindeanu a subliniat că PSD nu condiționează participarea la guvernare de obținerea unor funcții. «Din start i-am spus primului-ministru desemnat că ne dorim o majoritate asumată și că nu ne interesează funcțiile», a declarat el. În acest context, a adresat un apel explicit către PNL și UDMR să dea dovadă de maturitate politică și să contribuie la construirea unei majorități transparente. «Dacă nu ne vom găsi în acest proiect pentru economie și nu vom avea o asumare clară de către celelalte partide, Partidul Social-Democrat nu va ezita să spună «nu» acestui demers politic», a avertizat Grindeanu.
Liderul PSD a susținut că, în opinia sa, mandatul pentru formarea unei majorități ar fi trebuit să revină social-democraților, dar a recunoscut că desemnarea lui Luca Niculescu este o realitate de la care trebuie să pornească negocierile. «În mod normal, PSD ar fi trebuit să primească mandatul pentru a forma o majoritate care să învestească un Guvern. Și am fi putut construi o majoritate, dacă vreți, și în jurul ideii de schimbare, pentru că 80% dintre români ne cer această schimbare, iar parlamentarii, până la urmă, nu pot ignora această cerere. Avem însă o desemnare în persoana domnului Niculescu. De aceea apelul meu se îndreaptă către partide», a spus el.
Întrebat dacă prezența lui Ilie Bolojan la conducerea PNL reprezintă un obstacol pentru o eventuală guvernare alături de liberali și UDMR, Grindeanu a răspuns că nu este o problemă în acest moment. «Da, Ilie Bolojan nu e o problemă în acest moment pentru Sorin Grindeanu. Ilie Bolojan e președintele PNL. N-am ce să-i fac eu ordine în PNL. E treaba lor cum își gestionează lucrurile. Ce să spun eu dacă e bun Ilie Bolojan ca președinte PNL sau nu? Fiindcă avem un prim-ministru desemnat, Luca Niculescu», a declarat liderul PSD.
Grindeanu le-a cerut celorlalte formațiuni să reducă tensiunile politice și să se concentreze asupra soluțiilor economice și sociale. «Să lase orgoliile politice, să se gândească mai mult la oameni și mai ales la oamenii care ne privesc și așteaptă soluții de la noi. Adevărata confruntare nu trebuie să fie pe frontul politic dintre partide în această perioadă. Adevărata confruntare cred că trebuie să fie cu soluțiile pe care le prezentăm fiecărui cetățean», a conchis președintele PSD.
3