Deputații PNL și USR boicotează miercuri toate activitățile parlamentare de la Camera Deputaților, inclusiv ședința de plen, Biroul Permanent, Comitetul liderilor și ședințele comisiilor. Cele două formațiuni spun că protestul este un răspuns la ceea ce consideră a fi abuzuri ale majorității PSD-AUR-SOS și acuză încălcarea regulamentului Camerei și a unor decizii ale Curții Constituționale.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat că protestul vizează „alianța de guvernare PSD-AUR-SOS, în raport cu abuzurile pe care le-au început în urmă cu mai multă vreme și le-au concretizat în ultimele zile”. El a citat Decizia CCR nr. 1.490/2010, potrivit căreia competența privind negocierea și renegocierea funcțiilor din Biroul Permanent aparține liderilor grupurilor parlamentare. Andronache a afirmat că modul în care s-au comportat anterior în plen, votând o modificare nediscutată și nenegociată de liderii de grup, este „în mod evident un comportament abuziv”.

Liderul deputaților PNL a susținut că situația reprezintă „începutul sau semnele instaurării unei modalități autoritare de conducere a statului român”. El a precizat că deputații PNL nu vor fi prezenți în ședința Camerei Deputaților, la votul final, la ședințele comisiilor, la ședința Biroului Permanent și nici la ședința Comitetului Liderilor, cu excepția activităților de la grup.

Lidera deputaților USR, Diana Stoica, a afirmat că au trecut peste 120 de zile de când PSD și AUR „au dat jos Guvernul Bolojan” și a acuzat cele două partide că acționează împreună în Parlament. „Acela a fost începutul acestui amantlâc, care ieri am văzut că s-a oficializat în plenul Parlamentului, prin încălcarea Constituției, prin încălcarea regulamentului. Culmea, PSD și extremiștii au beneficiat și de votul UDMR și al minorităților în acest abuz”, a declarat Stoica.

Ea a susținut că, în timp ce miniștrii PNL și USR „luptă pentru a îmbunătăți viața românilor”, PSD și AUR „fac doar abuzuri” și „încalcă statul de drept, încalcă Constituția”. Diana Stoica a criticat și modul în care au fost discutate în Comisia juridică mai multe proiecte de lege privind justiția inițiate de USR. Potrivit acesteia, ședința comisiei ar fi fost convocată cu mai puțin de 24 de ore înainte, iar proiectele au fost respinse. „Noi nu vom gira această mizerie, acest abuz, această încălcare flagrantă a Constituției și a regulamentului Camerei Deputaților”, a adăugat aceasta.

De cealaltă parte, UDMR spune că rămâne în alianța de dreapta și va continua să susțină activitatea Guvernului în Parlament. Poziția UDMR vine în contextul în care PNL și USR acuză PSD, AUR și SOS de încălcarea regulamentului Camerei Deputaților și a unor decizii ale Curții Constituționale, în special în ceea ce privește procedura de modificare a structurii Biroului Permanent.

Autor

Economie

Radu Petrescu — economie, Prisma Zilei.