Anul 1992 a marcat două momente definitorii pentru România postcomunistă: revenirea Regelui Mihai în țară, după aproape o jumătate de secol de exil, și alegerile prezidențiale și parlamentare din septembrie, câștigate de Ion Iliescu. Ambele evenimente au avut loc într-o perioadă în care presa românească își căuta un nou rol, după deceniile de subordonare față de regimul comunist.
Regele Mihai fusese obligat să abdice la 30 decembrie 1947 și părăsise România la începutul lunii ianuarie 1948. După Revoluția din decembrie 1989, a încercat să revină în țară, dar prima tentativă, din Paștele anului 1990, s-a încheiat cu refuzul autorităților de a-i permite intrarea. Abia în perioada 25-27 aprilie 1992 a putut reveni, pentru prima dată după aproape 45 de ani. Vizita a avut o puternică încărcătură simbolică: la București, Regele Mihai a participat la slujba de la Biserica Sfântul Gheorghe, în zona kilometrului zero, iar zeci și sute de mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a-l vedea. Pe 27 aprilie, după trei zile petrecute în România, a părăsit țara cu avionul.
La câteva luni distanță, pe 27 septembrie 1992, românii au fost chemați din nou la urne, pentru alegeri parlamentare și pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Contextul politic era diferit față de 1990: Frontul Salvării Naționale se fracturase în martie 1992, când Petre Roman a rămas la conducerea FSN, iar Ion Iliescu și susținătorii săi au format Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN). În opoziție se consolidase Convenția Democrată Română (CDR), o alianță din care făceau parte PNȚCD și formațiuni liberale și civice, care îl avea candidat la președinție pe Emil Constantinescu.
Scrutinul prezidențial din 1992 a fost primul în care șeful statului nu a fost ales din primul tur. Ion Iliescu, președinte în funcție, nu a obținut majoritatea necesară, astfel că a intrat în turul al doilea cu Emil Constantinescu. Două săptămâni mai târziu, românii au decis: Ion Iliescu a fost reales președinte pentru un mandat de patru ani.
Rezultatul alegerilor parlamentare a fost foarte diferit de cel din 1990, când un singur partid dominase aproape complet scena politică. La Camera Deputaților, FDSN a ieșit pe primul loc, cu 27,72% și 117 mandate, urmat de CDR, cu 20,01% și 82 de mandate. La Senat, FDSN a obținut 28,29% și 49 de mandate, CDR – 20,16% și 34 de mandate, iar FSN – 10,39% și 18 mandate. Întrucât niciun partid nu a obținut majoritatea, formarea Guvernului a necesitat negocieri, iar Nicolae Văcăroiu a devenit premier.
În paralel cu aceste transformări politice, presa românească își consolida un rol nou. Agenția MEDIAFAX, care împlinește 35 de ani de activitate, începea în 1992 să fie citată tot mai des de publicațiile vremii, inclusiv pentru declarații obținute în exclusivitate. Un exemplu este o declarație a președintelui de atunci al Biroului Electoral Central, Paul Florea, acordată în exclusivitate pentru MEDIAFAX, privind contestațiile legate de scrutin. De asemenea, Jean-Pierre Worms, reprezentant al grupului socialist în Adunarea Parlamentară a Comunității Europene, a declarat pentru MEDIAFAX: «Această imagine este foarte pozitivă. Am putut constata, înainte de orice, că democrația este tratată ca o problemă foarte serioasă, lucru care impune respectarea strictă a reglementărilor în vigoare. Aici am fost impresionat de respectul profund față de detaliile reglementărilor în birourile electorale pe care le-am vizitat în România».
Anul 1992 rămâne astfel un punct de referință pentru România postdecembristă: revenirea simbolică a Regelui Mihai după decenii de exil și un scrutin care a reconfirmat o parte a conducerii politice, dar a adus și o configurație parlamentară mult mai fragmentată, obligând la negocieri pentru formarea Guvernului.
3