Slovacia va trimite în România radare de joasă altitudine și personal specializat pentru operarea acestora, ca sprijin pentru monitorizarea graniței de est, zonă în care dronele se apropie frecvent de spațiul aerian românesc și, în unele cazuri, pătrund pe teritoriul țării. Anunțul a fost făcut marți de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, într-un mesaj publicat pe Facebook, după discuțiile cu omologul slovac, Robert Kaliňák.
Miruță a precizat că guvernul slovac a aprobat atât livrarea echipamentelor, cât și trimiterea personalului care să le utilizeze. „Uneori întâlnirile muncite dau și roade concrete. Îi mulțumesc omologului meu, Robert Kaliňák, de asemenea și guvernului slovac pentru că au aprobat să trimită în România radare de joasă altitudine și personal care să le utilizeze”, a scris ministrul interimar. El a subliniat că acest sprijin reprezintă un răspuns la apelul lansat de România atât la nivelul NATO, cât și al Uniunii Europene, pentru întărirea capacității de supraveghere a frontierei estice.
Ministrul interimar al Apărării se află în Irlanda, unde participă la reuniunea informală a miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene, desfășurată la Wicklow. Cu această ocazie, el i-a mulțumit personal ministrului slovac pentru decizia luată. „I-am mulțumit personal ministrului Robert Kaliňák în cadrul reuniunii informale a miniștrilor Apărării din Uniunea Europeană, din Irlanda, și am subliniat încă o dată cât de important este să arătăm în practică felul în care funcționează cooperarea dintre state”, a adăugat Miruță.
În mesajul său, oficialul român a evidențiat că sprijinul Slovaciei vine după demersurile făcute de România la nivelul NATO și al Uniunii Europene pentru consolidarea capacității de supraveghere a frontierei estice. El a făcut referire și la programele SAFE derulate în cadrul Ministerului Apărării Naționale, despre care a spus că demonstrează seriozitatea României ca partener. „Este un răspuns pe care l-am primit după ce am demonstrat prin programele SAFE că doar în câteva luni la MApN ne-am făcut bine temele. Se poate!”, a scris Miruță.
Ministrul interimar a mai afirmat că România a dovedit că este un partener serios, care nu cere nimic înainte de a-și face singură lecțiile. „Și da, lecții nefăcute de ani buni au fost făcute în doar câteva luni”, a completat el. Decizia Slovaciei vine pe fondul semnalărilor frecvente de drone care se apropie de spațiul aerian al României în zona graniței de est, iar în anumite situații acestea au intrat efectiv pe teritoriul țării.