Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești este pregătită din punct de vedere tehnic pentru repornire, însă reluarea producției depinde de obținerea unui cadru juridic și financiar clar, a declarat Dan Dănulescu, director general executiv și președinte al directoratului Petrotel, pentru Mediafax. Declarația vine după ce situația rafinăriei a apărut într-un amplu articol publicat de Financial Times despre activele grupului Lukoil.
«Teoretic, suntem pregătiți tehnic de repornire, doar să facem testele necesare», a afirmat Dănulescu. Oficialii companiei au explicat că rafinăria nu produce carburanți de aproape un an, dar platforma industrială nu a fost abandonată, iar focusul rămâne pe conservarea instalațiilor, mentenanța echipamentelor și păstrarea capacității tehnice de repornire.
Rafinăria Petrotel a intrat în insolvență pe 26 august, la cererea sa, ca unică soluție de protejare a activelor pe fondul datoriilor acumulate din cauza închiderii producției. Procedura vizează și păstrarea forței de muncă și găsirea unei variante care să permită repornirea fără a intra sub incidența sancțiunilor internaționale. Petrotel-Lukoil este una dintre cele patru entități deținute de gigantul petrolier rus vizat de sancțiuni după declanșarea războiului din Ucraina, aflate sub supravegherea extinsă a statului român.
Potrivit documentelor instanței consultate de Mediafax și informațiilor furnizate de oficialii companiei, operatorul are datorii la furnizori în valoare de 247 de milioane de lei și față de Litasco, acționarul majoritar care i-a acordat împrumuturi pentru susținerea activității, de 225 de milioane de euro, aproximativ 1,18 miliarde de lei.
Repornirea rafinăriei nu este condiționată strict de obținerea licenței specifice, ci poate fi dispusă în orice variantă care ar permite reluarea activității fără a declanșa aplicarea sancțiunilor. Oficialii Petrotel-Lukoil au confirmat că așteaptă un răspuns de la Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite, după ce au depus în luna iulie o cerere pentru o licență specifică, și nu una generală tranzitorie de tip «wind-down», acordată neîntrerupt începând din 22 octombrie.
Raportul administratorului judiciar arată că echipamentele rafinăriei au fost întreținute, se află în stare operațională și au fost păstrate astfel încât activitatea să poată fi reluată atunci când va exista un cadru juridic, financiar și comercial suficient de clar. În timpul reviziei generale din 2025, echipamentele statice, recipientele și conductele sub presiune au fost pregătite pentru expertizare, iar instalațiile au trecut prin examinări, verificări și investigații tehnice. Componentele identificate ca neconforme au fost reparate sau înlocuite, iar circuitele tehnologice au fost supuse încercărilor de presiune și etanșeitate.
Conducerea companiei precizează că rafinăria nu a rămas oprită pentru că revizia nu ar fi fost încheiată sau pentru că instalațiile nu ar mai fi putut funcționa. «Blocajul a apărut ulterior, în zona sancțiunilor, a finanțării, a relației cu băncile și a imposibilității de a construi fără echivoc întregul lanț contractual necesar producției», arată oficialii Petrotel-Lukoil.
Rafinăria Petrotel-Lukoil este a treia cea mai mare rafinărie din țară, cu o cotă de aproximativ 20% din capacitatea de rafinare a României. Ea este succesoarea Rafinăriei Româno-Americane, constituită în 1904 la inițiativa consorțiului Standard Oil din New Jersey, și a fost cumpărată de gigantul rus pe 12 iunie 1998.
Contextul de piață s-a deteriorat, iar România are o dependență structurală de importuri de țiței de aproximativ 75%. Pe 26 martie 2026, Guvernul României a declarat, prin ordonanță de urgență, starea de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, apreciind că rezervele de țiței nu vor fi suficiente pentru consumul intern din 2026.
Cu cât o rafinărie rămâne mai mult timp fără activitate, cu atât conservarea sa devine mai complexă, mai costisitoare și mai importantă, notează oficialii. Petrotel este descrisă în raportul administratorului judiciar drept o rafinărie operațională din punct de vedere tehnic, complet întreținută și pregătită să reia producția atunci când condițiile o vor permite.
8