Succesul Alternativă pentru Germania (AfD) în estul Germaniei, culminând cu victoria din Saxonia-Anhalt, a declanșat o dezbatere aprinsă despre cauzele acestui fenomen. O analiză publicată în The Guardian de scriitoarea și jurnalista Carolin Würfel, născută în estul Germaniei, contestă explicația simplistă potrivit căreia est-germanii ar avea o înclinație moștenită către soluții autoritare. Ea pornește de la un interviu viral acordat de Magnus Brechtken, director adjunct al Institutului de Istorie Contemporană din München, publicației FAZ, în care acesta susținea că diferențele dintre est și vest sunt mai degrabă emoționale decât raționale, iar vestul ar fi demonstrat în ultimii 75 de ani că știe să gestioneze extremismul.
Würfel consideră că Brechtken are dreptate într-o privință: AfD s-a născut în vestul Germaniei. O mare parte a conducerii partidului provine din landuri vestice precum Renania-Palatinat și Renania de Nord-Westfalia. Prin urmare, întrebarea nu ar trebui să fie doar ce anume atrage estul către AfD, ci și ce îi determină pe unii vest-germani să fondeze un astfel de partid, să îl promoveze și să aleagă estul drept teren propice pentru dezvoltarea sa. Jurnalista subliniază că landurile vestice, care s-au mândrit cu denazificarea și cu cultura memoriei, trebuie să analizeze la fel de urgent de ce fascinația față de extremismul de dreapta reapare și de ce nu există structuri eficiente care să împiedice ascensiunea unor astfel de mișcări.
Analiza readuce în prim-plan și contextul reunificării din 1989-1990. Mulți est-germani sperau atunci într-o cale de mijloc între socialism și capitalism, iar reunificarea nu era neapărat opțiunea preferată. Pentru mulți, procesul ulterior a părut gestionat defectuos: prea rapid, cu legi și decizii impuse, nu negociate. Agenția Treuhand, însărcinată cu privatizarea economiei de stat a fostei RDG, a transferat 94% dintre companiile est-germane către investitori din Germania de Vest sau internaționali. Doar 6% au rămas în proprietatea est-germanilor, iar aproximativ două milioane de locuri de muncă au fost eliminate în est.
În toamna și iarna anilor 1990-1991, oamenii au ieșit din nou în stradă, de data aceasta nu împotriva represiunii propriului guvern, ci împotriva celui perceput drept ocupant: Germania de Vest. Ei cereau alegeri noi și renegocierea acordurilor care lăsaseră milioane de oameni fără locuri de muncă, în timp ce șomajul exploda. Detlev Karsten Rohwedder, șeful Treuhand, a fost întrebat atunci într-un interviu TV dacă nu se teme că ar putea izbucni o nouă revoluție în estul Germaniei. Fosta RDG era tratată ca un copil care trebuia să respecte legile unui părinte mai înțelept – Germania de Vest. Acum, acel copil a crescut, își amintește experiența și, potrivit jurnalistei, se agață de ea cu prea multă înverșunare.
Ulrich Siegmund, reprezentantul AfD în Saxonia-Anhalt, s-a născut chiar în anul reunificării. Una dintre principalele promisiuni ale partidului este recâștigarea controlului, dar evenimentele din Saxonia-Anhalt par să depășească simpla chestiune a controlului, fiind motivate de dorința unei forme de revanșă. Estul a îndrăznit, în sfârșit, să spună «ajunge» unui Vest copleșitor prin puterea sa. Sau, așa cum a declarat Siegmund la prima conferință de presă de după victorie, rezultatul a demonstrat că locuitorii din Saxonia-Anhalt nu mai acceptă să fie tratați cu superioritate.
Victoria AfD a trimis o undă de șoc în Europa. Reacțiile nu au întârziat: Donald Tusk a declarat că doar idioții și trădătorii se bucură, iar Viktor Orban a scris că este doar începutul. Elon Musk a salutat și el victoria extremei drepte din Germania. În acest context, analiza din The Guardian ridică întrebări incomode pentru întreaga clasă politică germană, estică și vestică deopotrivă, despre responsabilitatea pentru ascensiunea extremismului și despre felul în care memoria istorică este folosită sau ignorată în dezbaterea publică.