Harta europeană a azilului pare concentrată în sudul continentului, în Franța și mai ales în Germania. De aici apare ușor concluzia că refugiații din Orientul Mijlociu și din Afganistan aleg aceste țări și evită Elveția ori statele nordice. Datele pentru 2025 arată însă că situația este mai complexă: unele state sunt în primul rând porți de intrare, altele sunt destinații susținute de rețele familiale, iar Elveția are puține cereri în cifre absolute, dar nu și raportat la populație.
În statele EU+ au fost depuse aproximativ 822.000 de cereri de protecție internațională în 2025. Germania a primit 163.000, Franța 152.000, Spania 143.000, iar Italia 134.000. Împreună cu Grecia, aceste cinci țări au concentrat 80% din toate cererile. Diferența față de restul Europei este reală, dar motivele nu sunt aceleași pentru fiecare țară.
În sud, geografia contează cel mai mult. Ruta central-mediteraneeană a rămas în 2025 cea mai activă rută neregulată către Europa. Aproximativ 66.300 de persoane au debarcat în sudul Italiei. Grecia este, la rândul ei, un punct de intrare important pentru deplasările dinspre Turcia. Un stat de primă intrare poate însă să nu fie destinația finală dorită. O persoană poate avea rude sau o comunitate în Germania, Franța, Belgia ori Marea Britanie.
Componența naționalităților confirmă această diferență. Afganii, sirienii și cetățenii turci au fost puternic concentrați în Germania. În Franța s-au concentrat mai mult congolezii, guineenii și haitienii. În Spania au fost importante cererile venezuelenilor și malienilor, iar în Italia cele ale cetățenilor din Bangladesh, Egipt și Peru. A vorbi despre un singur val „din Orientul Mijlociu spre sudul Europei” ascunde, așadar, mai multe rute diferite.
Germania are un avantaj de rețea acumulat în timp. La începutul lui 2026, în țară locuiau aproximativ 936.000 de cetățeni sirieni, 450.000 de afgani și 254.000 de irakieni. Agenția europeană pentru azil arată că existența diasporei, legăturile de familie, limba, apropierea culturală, infrastructura de călătorie și oportunitățile economice percepute influențează alegerea destinației. Pentru un nou venit, o rudă care poate explica procedurile sau oferi temporar un acoperiș poate conta mai mult decât diferențele dintre ratele oficiale de recunoaștere.
Elveția este cazul care contrazice cel mai clar ideea de țară evitată. În 2025 a înregistrat 25.781 de cereri de azil. Față de Germania, totalul este mic, dar raportat la populație înseamnă aproximativ 2,8 cereri la mia de locuitori, peste media europeană de 1,8. Afganistanul a fost principalul stat de origine, iar cetățenii turci, sirieni și irakieni au fost de asemenea prezenți în statistică. Autoritățile elvețiene spun totuși că, în comparație cu Germania, Franța sau Regatul Unit, Elveția este mai puțin importantă ca destinație finală și mai des un stat de tranzit.
Țările nordice au într-adevăr volume mai mici. Suedia a primit aproximativ 6.700 de cereri în 2025, cel mai mic nivel din secolul XXI, iar Finlanda 2.549. Totuși, printre cele mai mari grupuri din Suedia se aflau afgani, sirieni, iranieni și irakieni; în Finlanda, afganii și irakienii erau de asemenea printre principalele naționalități. Scăderea suedeză a fost legată de reducerea generală a cererilor în EU+ și de modificări ale regulilor naționale.
Din 12 iunie 2026, noul Pact european privind migrația și azilul a întărit regula responsabilității. Solicitantul trebuie, în principiu, să ceară protecție în statul de primă intrare, iar procedurile privind deplasările secundare neautorizate sunt mai rapide. Legăturile de familie, vizele și permisele de ședere rămân însă criterii care pot muta responsabilitatea către alt stat.
Pentru România și sud-estul Europei, diferența dintre rută și destinație este esențială. Faptul că o persoană traversează o zonă de frontieră nu înseamnă că vrea să rămână acolo; la fel, faptul că un stat nu se află pe o rută maritimă nu îl scoate din sistemul azilului. Regulile europene încearcă să lege mai strâns prima înregistrare de responsabilitate, în timp ce rețelele familiale trag oamenii spre alte centre.
Iar aceste centre se pot schimba. Cererile sirienilor în EU+ au scăzut cu aproximativ 72% în 2025 după căderea regimului Bashar al-Assad. Harta azilului este astfel produsul unor evenimente care se petrec simultan la Damasc, pe Mediterana, la frontierele europene și în comunitățile deja formate în orașele occidentale. Nu este o simplă alegere între sud și nord.