Serghei Karaganov, politolog rus cu influență în mediile de securitate de la Moscova, a declarat într-un interviu recent că Rusia analizează planuri de a lansa atacuri mult mai dure asupra Ucrainei și asupra unor state europene implicate direct în sprijinirea Kievului. Potrivit acestuia, Germania, România și Polonia se află pe lista primelor țări vizate, iar acțiunile ar putea începe în circa un an, ceea ce plasează orizontul temporal în 2027.

„În prezent sunt discutate planuri. Cred că există o hotărâre tot mai mare de a lansa atacuri mult mai serioase – atât împotriva Ucrainei, cât și împotriva acelor țări europene care sunt implicate direct în agresiunea împotriva Rusiei. Și cred că acest lucru se va întâmpla în decurs de un an”, a afirmat Karaganov. El a precizat că atacurile asupra mai multor țări europene ar urma să fie „inițial, desigur, cu arme nenucleare”, susținând că o asemenea decizie ar trebui luată „cât mai repede posibil”, pentru că războiul se prelungește deja de o perioadă „absurd de lungă”.

Întrebat care ar fi primele ținte, strategul rus a indicat Germania, România și Polonia. În cazul României, el a invocat livrările de arme către Ucraina, pe care le consideră o implicare directă în conflict. „În primul rând, Germania, România – pentru că România este sursa livrărilor de arme către Ucraina – și, din păcate, Polonia. Dar, în primul rând, Germania”, a spus Karaganov. El a adăugat că Rusia riscă să se epuizeze dacă războiul continuă în ritmul actual, ceea ce ar impune, în viziunea sa, trecerea la „acțiuni mult mai hotărâte”.

Potrivit politologului rus, Germania ar reprezenta principala amenințare din Europa, iar „revizionismul reapare” pe continent. „Germania redevine ceea ce a fost în ultimii 150 de ani – principala sursă a răului în Europa”, a susținut el, extinzându-și acuzațiile la adresa întregului continent, din care a spus că Rusia nu face parte. Karaganov a recunoscut totuși că „multe dintre rădăcinile spirituale și culturale” ale rușilor se află în Europa.

O parte semnificativă a interviului a fost dedicată criticilor la adresa propriei conduceri de la Moscova, pe care Karaganov o consideră prea ezitantă. El a afirmat că Rusia a greșit că nu a folosit potențialul nuclear, „nici măcar politic”, încă de la începutul războiului, și că ar fi trebuit să organizeze exerciții și teste nucleare ca parte a escaladării. „Trebuia să folosim potențialul nuclear încă de la început”, a declarat el, menționând că Moscova a început să furnizeze arme nucleare pentru rachetele din Belarus și pentru alte mijloace de lansare.

Politologul nu exclude nici folosirea efectivă a armelor nucleare, pe care o descrie drept un „păcat uriaș”, dar o consideră justificată dacă alternativa ar fi „prăbușirea Rusiei și un război termonuclear global”. „Folosirea armelor nucleare este un păcat uriaș. Dar să nu le folosim și să permitem prăbușirea țării noastre, permițând în cele din urmă un război termonuclear global, este un păcat de moarte”, a spus el. Karaganov a criticat și faptul că Moscova nu a atacat „centrele de decizie” de la Kiev, printre care administrația prezidențială și Rada Supremă, considerând că aceasta a fost o greșeală.

În ceea ce privește racheta Oreșnik, Karaganov susține că Rusia trebuie să fie pregătită să o folosească cu focos nuclear, deși admite că un asemenea atac ar ucide milioane de oameni, inclusiv copii și nevinovați. El a vorbit și despre un posibil scenariu nuclear împotriva Ucrainei, pe care a spus că ar trebui evitat deoarece acolo „trăiesc oameni înrudiți și apropiați de ruși”, dar a avertizat că „s-ar putea ajunge și la asta”.

Viziunea sa asupra Ucrainei include anexarea regiunilor din sud și est, transformarea restului țării într-o zonă-tampon neutră și includerea Odesei în Rusia. „Așa cred. Este un oraș cu adevărat rusesc. În plus, este folosit pentru transportarea armelor”, a spus el. În privința Kievului, Karaganov a declarat că nu susține cucerirea orașului dacă aceasta ar presupune pierderi mari de vieți omenești.

Declarațiile vin în contextul în care Moscova a amenințat în repetate rânduri statele europene care sprijină Ucraina, iar discuțiile despre un posibil atac asupra Europei au revenit în spațiul public. Karaganov este cunoscut pentru pozițiile sale radicale și pentru influența pe care o are în dezbaterile de politică externă din Rusia, deși nu deține o funcție oficială în administrația prezidențială. Afirmațiile sale nu au fost confirmate de autoritățile de la Moscova și nici de structurile euro-atlantice, dar ele se înscriu într-o serie de avertismente venite din partea unor oficiali ruși cu privire la o posibilă escaladare a conflictului.

Autor

Justiție

Ioana Dumitrescu — justiție, Prisma Zilei.