Dispozitivele care pot colecta informații despre activitatea creierului ar putea deveni parte din viața de zi cu zi, nu sub forma unor echipamente spectaculoase, ci prin obiecte obișnuite, precum căștile sau ochelarii. Companiile Neurable și NextSense comercializează deja dispozitive purtabile cu senzori EEG, capabile să urmărească activitatea cerebrală în contexte precum somnul, concentrarea sau oboseala. Interesul nu vine însă doar din partea companiilor specializate: Apple a depus în 2023 o cerere de brevet pentru AirPods echipați cu electrozi care pot măsura activitatea cerebrală, iar Meta a dezvoltat tehnologii care folosesc semnale neuroelectrice provenite din activitatea musculară pentru a controla dispozitive, inclusiv ochelari inteligenți.
Inteligența artificială este una dintre piesele esențiale ale acestei evoluții, permițând analizarea unor cantități mari de date provenite de la senzori relativ ieftini și transformând semnalele biologice în informații utilizabile de dispozitivele digitale. În acest context, cercetătorul autor al analizei publicate de The Conversation ridică o întrebare esențială: ce se întâmplă cu o generație care crește considerând aceste tehnologii perfect normale? Un copil care primește la 10 ani căști capabile să-i monitorizeze activitatea cerebrală s-ar putea să nu le perceapă ca pe o formă de neurotehnologie, ci pur și simplu ca pe niște căști folosite pentru somn, studiu sau concentrare.
Autorul propune termenul de „nativi neurotehnologici”, prin analogie cu „nativii digitali”. Conceptul nu afirmă că va exista o generație uniformă sau că tehnologia va schimba inevitabil modul în care funcționează creierul, ci este, mai degrabă, un instrument pentru a identifica din timp întrebările pe care cercetarea și societatea trebuie să le pună. Una dintre cele mai mari probleme este reprezentată de neurodate, adică informațiile obținute despre activitatea cerebrală. Dacă astfel de date vor deveni o componentă obișnuită a dispozitivelor purtabile, ele ar putea ajunge în sisteme deja folosite pentru date biometrice și digitale.
În anumite domenii, inclusiv în industrie, există deja dispozitive EEG utilizate pentru monitorizarea oboselii angajaților. Apar astfel întrebări dificile: cine poate avea acces la aceste informații și în ce scop, dar mai ales unde trebuie trasată limita dintre monitorizarea sănătății și supravegherea unei persoane. Analiza identifică trei mari direcții care trebuie cercetate: dezvoltarea tehnologică, efectele asupra cogniției și implicațiile sociale. Specialiștii trebuie să afle inclusiv cum ar putea influența monitorizarea constantă a creierului dezvoltarea identității, autoreglarea sau controlul impulsurilor la copii.
O altă întrebare privește chiar „vorbirea interioară” și modul în care aceasta s-ar putea dezvolta într-un mediu în care tehnologiile pot interpreta comunicarea fără cuvinte. Autorul avertizează că regulile nu ar trebui amânate până când toate răspunsurile științifice vor fi disponibile, deoarece infrastructura pentru utilizarea neurotehnologiei este deja construită. Cercetarea și cadrul de reglementare trebuie să apară înaintea tehnologiei, pentru a preveni ca datele cele mai intime ale unei persoane să fie folosite fără un control adecvat.