În Ucraina, o strângere de fonduri pentru armată poate porni de la o nevoie foarte precisă: o dronă, un vehicul, un sistem de comunicații. Un militar transmite cererea unui voluntar sau unei rude, apare un link de plată, iar în câteva ore mesajul circulă prin rețele personale și sociale.
Un sondaj Rating Group din iulie 2025 arată cât de răspândită a devenit această practică. 31% dintre adulții intervievați în teritoriile controlate de guvern au spus că ajută financiar Forțele de Apărare în mod constant, iar 39% o fac din când în când. Împreună, cele două categorii reprezintă 70%.
O analiză exclusivă publicată de Arhiv susține că fenomenul trebuie privit nu doar ca filantropie, ci ca o rețea logistică descentralizată. Banii circulă între militari, familii, voluntari, firme și comunități online, iar încrederea este adesea construită prin relații personale.
Rădăcinile sistemului se află în 2014, când organizațiile civice au început să acopere lipsuri pe care statul ucrainean nu le putea rezolva suficient de repede. Au fost cumpărate echipamente de protecție, medicamente, vehicule și mijloace de comunicații.
În anii următori, rețelele au acumulat reputație și experiență. Donatorii au învățat ce organizatori publică rapoarte credibile, iar voluntarii și-au construit relații directe cu unități militare și furnizori.
Cercetările Ukraine-Analysen din 2026 identifică încrederea, coordonarea descentralizată, obiectivele clare, plățile digitale și transparența drept factori esențiali ai rezistenței crowdfundingului militar ucrainean.
Comparația cu Rusia trebuie făcută atent. Centrul Levada a raportat în 2025 că aproximativ 40% dintre ruși au participat, în anul precedent, la colecte de bani sau bunuri pentru participanții la război. Întrebarea combină însă bani și ajutor material și nu este direct comparabilă cu indicatorul ucrainean privind frecvența donațiilor financiare.
Mai relevantă este diferența de așteptări față de stat. Într-un studiu rusesc din 2023, 87% dintre respondenți au spus că statul trebuie să fie principalul responsabil pentru aprovizionarea și sprijinirea militarilor.
În Ucraina, rețelele civile nu elimină această responsabilitate. Achizițiile publice rămân indispensabile pentru volum, planificare și distribuție echitabilă. Sistemul voluntar poate favoriza unitățile mai vizibile sau organizatorii cu audiențe mari.
Avantajul său este viteza. O rețea mică poate răspunde imediat la o nevoie specifică și poate cumpăra loturi mici de tehnologie nouă fără ciclurile lungi ale unei instituții mari.
Prin urmare, donațiile civile au devenit o componentă a rezilienței societale ucrainene. Provocarea pentru stat este să păstreze flexibilitatea acestor rețele și, în același timp, să reducă dependența unităților de colecte pentru nevoi care ar trebui acoperite sistematic.