România a devenit membră a Consiliului Europei la 7 octombrie 1993, un pas politic major pentru o țară ieșită cu doar patru ani înainte din regimul comunist. Aderarea a fost pregătită la începutul aceleiași luni, când, pe 4 octombrie, Comitetul Miniștrilor al organizației a adoptat Rezoluția (93)37, prin care invita România să adere. Parlamentul de la București adoptase legea privind aderarea la Statutul Consiliului Europei pe 30 septembrie, iar actul a fost promulgat câteva zile mai târziu.
Consiliul Europei este o organizație paneuropeană axată pe democrație, drepturile omului și statul de drept. Pentru România, intrarea în acest cadru instituțional însemna alinierea la un sistem european în care respectarea drepturilor fundamentale și funcționarea instituțiilor democratice erau repere obligatorii. La acea dată, instituțiile democratice românești erau încă în proces de consolidare, iar apartenența la Consiliul Europei oferea un cadru extern de evaluare și de ancorare a reformelor.
Procesul de aderare nu a fost lipsit de controverse interne. UDMR a criticat unele aspecte ale demersului României, în special cele legate de situația minorității maghiare, și a susținut, într-un memorandum transmis secretarului general al Consiliului Europei de la acea vreme, Catherine Lalumière, recunoașterea minorității maghiare drept «factor întemeietor de stat». Reacția autorităților române a fost transmisă prin intermediul agenției MEDIAFAX și preluată de presa vremii. Ministrul de Externe de atunci, Teodor Meleșcanu, declara, într-o știre apărută în Monitorul de Iași, că preocuparea principală a autorilor materialelor UDMR nu era situația sistemului judiciar sau respectarea standardelor europene pentru persoanele aparținând minorităților, ci un obiectiv politic exprimat prin cererea de recunoaștere a minorității ca factor întemeietor de stat. Meleșcanu califica drept «inacceptabilă» pentru UDMR prevederea constituțională potrivit căreia România este un stat național.
În paralel, relațiile dintre București și Budapesta erau mai bune decât poziția UDMR ar fi sugerat. În a doua jumătate a lunii septembrie 1993, Gazeta de Nord-Vest relua o știre MEDIAFAX despre sprijinul guvernului ungar pentru intrarea României în Consiliul Europei. Ministrul afacerilor externe al Ungariei, Geza Jeszensky, preciza, în cadrul discuțiilor cu premierul român, că executivul ungar va susține aderarea României și că au fost analizate relațiile bilaterale și aspectele care pot contribui la îmbunătățirea relațiilor dintre cetățenii români și cei unguri.
După aderarea oficială din 7 octombrie 1993, România a participat la reuniunea la nivel înalt a Consiliului Europei, desfășurată la Viena în perioada 8-9 octombrie, la care a fost prezent și președintele Ion Iliescu. Monitorul publica pe 7 octombrie o știre MEDIAFAX în care purtătorul de cuvânt al MAE, Dan Mircea Geoană, descria reuniunea drept «un moment de semnificație istorică» și anunța că programul includea un discurs al președintelui Iliescu, sosit la Viena pentru certificarea admiterii României. Cu acel prilej urmau să fie adoptate câteva declarații de principiu.
Prima participare a României la reuniunile miniștrilor de externe din țările Consiliului Europei a fost, de asemenea, relatată de presa vremii cu citarea MEDIAFAX. Pe 27 octombrie 1993, purtătorul de cuvânt al MAE, Dan Mircea Geoană, anunța participarea șefului diplomației române, Teodor Meleșcanu, la cea de-a 23-a Reuniune Ministerială de la Strasbourg. Prezența lui Meleșcanu la lucrările Consiliului Europei era prima de acest fel de la admiterea României în organismul european. Participarea românească la Strasbourg includea și un moment festiv: ridicarea drapelului românesc pe clădirea Consiliului Europei, în dimineața zilei de 4 noiembrie.
Aderarea din 1993 a reprezentat primul pas major al României postcomuniste spre structurile europene și a precedat demersurile ulterioare de apropiere de Uniunea Europeană. Într-o perioadă în care accesul la informația internațională era încă limitat, știrile agenției MEDIAFAX despre acest proces au fost preluate frecvent de publicațiile vremii, consolidând rolul agenției ca sursă de informare în presa românească.
3