La opt zile după ce un val uriaș de apă, gheață și stânci a măturat o parte din Himalaya, bilanțul provizoriu al catastrofei a ajuns la 1.280 de morți și 5.624 de dispăruți, potrivit autorităților citate de Reuters și AFP. Dintre victime, 1.259 au fost înregistrate în Nepal și 21 în Tibet, iar printre dispăruți se află aproximativ 800 de cetățeni străini – turiști, pelerini sau muncitori. Aproape 85.000 de oameni au fost afectați și au rămas fără locuințe în Nepal.
Imaginile din valea râului Trishuli arată dimensiunea dezastrului: sate întregi au dispărut, drumurile și podurile au fost luate de ape, iar în unele locuri nu a mai rămas nicio clădire în picioare. Dezastrul s-a produs pe 26 august, după prăbușirea unui ghețar de pe Langtang Lirung, la aproximativ 5.200 de metri altitudine. Masa de gheață și rocă a coborât spre văi și s-a transformat într-un uriaș torent de apă, noroi și resturi. Ministrul nepalez de Externe, Shisir Khanal, a descris ceea ce s-a întâmplat drept un „tsunami himalayan”.
„Amploarea dezastrului, amploarea distrugerilor sunt pur și simplu inimaginabile”, a declarat Lila Pieters Yahia, coordonatoarea agențiilor ONU din Kathmandu. Viitura a măturat case, poduri și drumuri și a lovit puternic infrastructura hidroenergetică a Nepalului. Centrale aflate în funcțiune sau în construcție au fost îngropate sub cantități uriașe de noroi și resturi. Reuters relatează că, văzută din elicopter, o mare parte a văii Trishuli pare acum o întindere cenușie, aproape pustie. În unele zone, noroiul s-a întărit ca betonul, iar în altele pământul este încă atât de instabil încât îngreunează deplasarea salvatorilor. Urmele lăsate pe versanții munților indică faptul că, în unele puncte, viitura ar fi putut ajunge până la 500 de metri deasupra nivelului normal al râului.
Pentru zecile de mii de oameni care au supraviețuit începe acum o altă luptă. În localitățile izolate, alimentele, apa și echipamentele pot fi transportate doar cu elicopterele sau dronele, iar uneori cu ajutorul cărăușilor. Podurile și drumurile distruse au lăsat comunități întregi aproape rupte de restul țării. „Nu mai avem nimic”, a povestit pentru AFP Pabitra Lamsal, o femeie de 45 de ani din Nuwakot, a cărei casă a fost distrusă. Familia ei, formată din nouă persoane, a reușit să închirieze două camere, dar nu are nici măcar o sobă pe care să gătească. Autoritățile au amenajat tabere și centre de urgență, însă condițiile rămân dificile. Nepalul „a mobilizat toate resursele posibile”, a transmis Ministerul de Externe de la Kathmandu, dar amploarea catastrofei depășește capacitatea țării și este nevoie de sprijin internațional.
Una dintre cele mai dificile operațiuni se desfășoară la hidrocentralele lovite de viitură. Aproximativ 900 de angajați și muncitori sunt încă dați dispăruți în zona a șase proiecte hidroenergetice. Salvatorii încearcă să pătrundă în tuneluri îngropate sau blocate de noroi, apă și resturi, în speranța că unele persoane ar fi putut găsi refugiu în interior. Operațiunea este extrem de complicată. În unele locuri sunt folosite excavatoare și explozii controlate pentru îndepărtarea stâncilor și a molozului.
În cursa contra cronometru pentru găsirea eventualilor supraviețuitori, salvatorii au primit un ajutor mai puțin obișnuit: un grup de WhatsApp cu peste 500 de ingineri și specialiști în hidroenergie. Grupul exista înainte de catastrofă, dar după viitura din 26 august a devenit un instrument important pentru echipele care încearcă să pătrundă în rețeaua de tuneluri a centralelor devastate, relatează Reuters. Inginerii furnizează în timp real planuri ale instalațiilor, schițe ale galeriilor și informații despre căile de acces, multe dintre ele acum îngropate sub noroi și stânci.
La centrala Chilime, de exemplu, un oficial guvernamental a cerut pe grup planurile instalației. În câteva minute, unul dintre specialiști a trimis schițele centralei și detalii despre tunelurile de acces. Asociația Producătorilor Independenți de Energie din Nepal estima luni că cel puțin opt persoane ar putea fi blocate în tuneluri. La Rasuwagadhi, aflată mai la sud, alte 46 de persoane ar putea fi prinse într-o cameră subterană, unde ar avea acces la apă și alimente, potrivit unui oficial al Autorității pentru Electricitate din Nepal. Pe grupul de WhatsApp sunt distribuite și numele și numerele de telefon ale muncitorilor dispăruți, pentru ca autoritățile din telecomunicații să încerce să stabilească ultima poziție înregistrată a telefoanelor lor. Până acum, însă, nimeni nu a fost găsit în viață în tunelurile centralelor cercetate.
După opt zile, speranțele sunt tot mai mici. Familiile celor dispăruți merg din spital în spital și la biroul poliției turistice din Kathmandu pentru a căuta informații. Sute de persoane au oferit probe ADN, necesare pentru identificarea cadavrelor recuperate din noroi. „Nu mai sper să existe supraviețuitori”, a declarat pentru AFP americanul Sanjeev Rai, a cărui soție se afla într-un pelerinaj în zonă în momentul producerii dezastrului.