Negocierile de pace dintre Statele Unite, Ucraina și reprezentanți ai statelor europene, desfășurate la Miami, s-au încheiat fără un acord după aproximativ șase ore de discuții. Delegațiile au analizat garanțiile de securitate pentru Kiev, reconstrucția economică a țării, o posibilă cale de aderare la Uniunea Europeană și problema teritoriilor ocupate. Obiectivul declarat este pregătirea, în următoarele săptămâni, a unei propuneri comune care să fie prezentată Rusiei înainte de venirea iernii.
La reuniune au participat emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, alături de reprezentanți ai Ucrainei, ai unor state europene și ai NATO. Discuțiile au vizat și viitoarea arhitectură de securitate europeană, iar surse citate de Reuters au confirmat că au fost abordate și idei referitoare la teritorii, fără a oferi detalii suplimentare. Reuniunea s-a încheiat fără anunțarea unui acord, ceea ce subliniază dificultatea de a construi o poziție comună înaintea oricărei negocieri directe cu Moscova.
Discuțiile au fost umbrite de un acord surprinzător între Donald Trump și Vladimir Putin privind livrarea de motorină rusească pe piețele internaționale. Washingtonul a relaxat temporar sancțiunile pentru a permite tranzacțiile, într-o încercare de a reduce prețurile carburanților. Acordul prevede livrarea imediată a peste 300.000 de tone de motorină rusească, urmate de alte 500.000 de tone în noiembrie, potrivit surselor citate.
Decizia a provocat reacții dure la Kiev. Președintele Volodimir Zelenski a acuzat că banii obținuți de Rusia din aceste vânzări vor alimenta războiul împotriva Ucrainei și că echipa sa de negociatori este folosită drept «perdea de fum». «Toți acești bani sunt folosiți pentru războiul împotriva oamenilor, împotriva Ucrainei, împotriva noastră, a tuturor. Cred că echipa noastră este pur și simplu folosită ca o perdea de fum. Iar acest lucru este cu siguranță incorect», a declarat Zelenski, citat de Reuters.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a avertizat că relaxarea sancțiunilor asupra produselor petroliere rusești nu va aduce pacea și nici nu va stabiliza piețele energetice. Într-un mesaj publicat pe X, șeful diplomației ucrainene a susținut că Vladimir Putin interpretează concesiile economice drept un semn de slăbiciune al Occidentului. «Slăbirea sancțiunilor nu apropie pacea și nici nu ajută piețele globale. Singurul lucru care ar putea reduce cu adevărat prețurile este un armistițiu energetic», a transmis Sîbiha. El a subliniat că Ucraina este pregătită să accepte imediat oprirea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice, dar că Rusia trebuie constrânsă să facă același lucru.
Vladimir Putin a salutat acordul și a susținut că reluarea exporturilor rusești de petrol și produse petroliere către SUA și alte piețe va avea efecte benefice asupra economiei mondiale. Într-o declarație publicată de Kremlin, liderul rus a confirmat că, în convorbirea telefonică din 9 octombrie cu Donald Trump, au fost discutate războiul din Ucraina, situația din Iran și relațiile bilaterale. Kremlinul a anunțat și că cei doi președinți au convenit să păstreze contactele directe.
Între timp, atacurile au continuat. La Zaporojie, opt oameni au murit, între care trei copii, și alte 16 au fost rănite după ce o bombă aeriană ghidată a lovit un bloc de cinci etaje. O parte a clădirii s-a prăbușit, iar salvatorii au căutat victime printre dărâmături. Rusia a lansat și un nou val de drone, inclusiv aparate Shahed cu propulsie reactivă. Alarmele au sunat în mai multe regiuni, inclusiv la Kiev.
În Mîkolaiv, atacurile au provocat pagube infrastructurii industriale și unor clădiri civile. În Rusia, un incendiu puternic a izbucnit la un terminal petrolier din Rostov-pe-Don, pe fondul unui presupus atac cu drone. Autoritățile ruse au confirmat incendiul, dar nu și lovirea instalației. Kievul a mai acuzat trupele ruse că au luat cu forța 25 de civili, inclusiv copii, dintr-o zonă ocupată a regiunii Harkov. Locul în care au fost duși nu este cunoscut.
2