Procurorul general al României, Cristina Chiriac, se opune inițiativei legislative care ar reduce pedepsele pentru deținerea de droguri destinate exclusiv consumului propriu. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un punct de vedere nefavorabil adoptării proiectului în forma analizată, avertizând că o astfel de modificare, în lipsa unor studii de impact și a unor mecanisme alternative funcționale, riscă să afecteze coerența politicii naționale antidrog.
Instituția atrage atenția asupra efectelor consumului de droguri asupra sănătății publice, în special în rândul minorilor și tinerilor. Potrivit Parchetului General, consecințele consumului nu se limitează la persoana care utilizează substanțele interzise, ci afectează și familiile și comunitățile. Un alt argument invocat este legătura dintre deținerea drogurilor pentru consum propriu și piața ilicită. Cererea de droguri susține economic această piață, iar activitățile de achiziționare și deținere pot contribui la identificarea persoanelor implicate în distribuție.
Parchetul General subliniază, totuși, că persoanele care consumă droguri trebuie tratate diferit de cele implicate în trafic. În opinia sa, această distincție nu justifică automat reducerea generalizată a răspunderii penale pentru deținerea în vederea consumului propriu. Instituția consideră că legislația actuală permite individualizarea răspunderii penale în funcție de natura substanțelor, gravitatea faptei și circumstanțele personale ale celui cercetat. De asemenea, cadrul legal oferă posibilitatea adaptării răspunsului autorităților în cazul consumatorilor care nu sunt implicați în activități de trafic.
În document sunt semnalate și posibile efecte ale reducerii limitelor de pedeapsă asupra activității judiciare. Modificările ar putea influența competența organelor judiciare, utilizarea unor procedee probatorii, termenele de prescripție și aplicarea unor instituții de drept penal și procesual penal. Din acest motiv, procurorii consideră că orice intervenție legislativă trebuie analizată în detaliu, inclusiv prin evaluarea consecințelor asupra urmăririi penale și a funcționării sistemului judiciar.
Parchetul General susține dezvoltarea serviciilor medicale, a programelor de consiliere și tratament, precum și a măsurilor de reintegrare socială pentru consumatorii de droguri, în special pentru persoanele care se confruntă cu dependența. Instituția apreciază însă că aceste măsuri pot funcționa în paralel cu instrumentele penale, fără ca reducerea sancțiunilor să fie o condiție obligatorie. În concluzie, Parchetul General formulează un punct de vedere nefavorabil adoptării inițiativei legislative în forma analizată și cere ca o eventuală reformă să se bazeze pe date statistice, evaluări criminologice și medicale și o analiză a impactului asupra sănătății publice și sistemului judiciar.
Proiectul de lege, depus la Senat de senatorii Victoria Stoiciu (neafiliat, ex-PSD), Cristian Ghinea (USR) și Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL), propune ca deținerea de droguri destinate exclusiv consumului propriu să nu mai fie infracțiune, ci contravenție. În prezent, pentru cumpărarea sau deținerea de droguri, pedeapsa este închisoarea. Inițiativa prevede că activități precum cultivarea, producerea, fabricarea, prepararea, cumpărarea sau deținerea de droguri, atunci când acestea sunt destinate exclusiv consumului propriu, să fie considerate contravenții. Pentru drogurile de risc, amenda propusă este cuprinsă între 1.000 și 1.500 de lei, iar pentru drogurile de mare risc, între 1.500 și 3.000 de lei. Inițiatorii au solicitat ca proiectul să fie dezbătut în procedură de urgență.
4